Despre competiție
Oslea Run este un eveniment de alergare montană desfășurat în munții Retezat și Vâlcan, zona masivelor Oslea, Paltina și Piatra Iorgovanului. Competiția este organizată de Clubul Alpin Valea Jiului și reprezintă o continuare a tradiției evenimentelor de alergare montană din zona noastră începută în anul 2011 cu Iorgovanu Night Run, urmat de Oslea Night Ridge și continuat cu Oslea Run, un format nou cu patru curse desfășurate pe timp de zi.
Cele patru curse au ca scop scoaterea la lumină a traseelor montane spectaculoase din zona Câmpușel. De la start până la finish totul se va întâmpla în mijlocul naturii la confluența dintre cele două Parcuri Naționale, Retezat și Domogled-Valea Cernei, locuri în care natura este stăpână, iar noi ne simtim norocoși să le numim „acasă”.
Informații diverse
- Declaratia pe proprie raspundere este obligatorie și se completează la fata locului;
- Organizatorul poate acorda oricând wildcarduri unor sportivi recunoscuți care doresc să participe la competiție, peste locurile disponibile;
- După 25.08.2026 ora 24:00, nu se mai fac înscrieri online;
- Înainte, în timpul și după concurs se pot face fotografii și materiale video cu concurenții și/sau spectatorii evenimentului. Prin înscrierea și participarea la cursă aceștia accepta implicit ca materialele pot fi folosite de către organizatori în realizarea de clipuri, colaje, cover-uri și/sau alte produse publicitare pentru promovarea concursului, a Văii Jiului și a Parcului National Retezat. Există posibilitatea ca fotografii noștri oficiali să nu-i poată prinde în cadru pe toți participanții;
- Fotografiile și rezultatele de la eveniment reprezintă documente cu caracter public și pot fi folosite în demersuri statistice, jurnalistice, de cercetare fără acordul prealabil al participanților;
- Toți participanții sunt obligați să prezinte un act de identitate în momentul ridicării kitului, să completeze și să semneze declarația pe proprie răspundere. Prin înscrierea la această competiție, concurenții acceptă automat regulamentul acesteia;
- Noutățile despre cursă le vom posta pe paginile noastre de Facebook și Instagram - Oslea Run.
- Participanții/voluntarii care câstigă premii la extragere și nu sunt prezenți pierd premiile, la fel și câștigătorii curselor care nu participă la festivitatea de premiere (indiferent dacă premiul este în bani sau vouchere).
Despre competiția sportivă:
- Sedința tehnică va avea loc în data de 28 august 2026 la ora 20:00 în zona de start - Câmpușel – Camping Valea Iarului. Vă recomandăm să participați și să acordați atenție ședinței tehnice, în cadrul ei se vor comunica toate informațiile necesare participării în bune condiții;
- Startul va avea loc în data de 29 august 2026. Traseul Scorota – ora 08:00, traseele Paltina, Oslea, Șarba – ora 09:00.
- Organizatorii pot refuza participarea la cursa a celor insuficient pregătiți din punct de vedere sportiv, a celor pe care îi consideră a nu avea experiență potrivită traseului la care au ales sa participe, a celor fără echipament obligatoriu la start;
- Numărul de concurs trebuie să fie atașat în față și în mod obligatoriu trebuie sa fie vizibil pe toată perioada concursului. Pierderea numărului de concurs duce la descalificare;
- Cronometrajul se va face individual, iar clasamentele vor fi disponibile imediat după concurs și în zilele următoare cursei. Dacă doi concurenți ajung în același timp la Finish, unul va primi premiul pentru locul x, iar celălalt pentru locul x+1;
- Ajutorul din exterior (alimente, energizante, bețe, haine, etc.) este permis doar în punctele de revitalizare de pe traseu;
- Sunt permise scurtăturile făcute pe o distanță mai mică de 15 m doar în cazul în care s-a creat ambuteiaj. Altfel, cel care va fi observat scurtând traseul marcat de organizatori va primi o penalizare de 3 minute la fiecare scurtătură făcută;
- Deși toate traseele vor fi marcate foarte bine cu bandă de semnalizare, vă rugăm ca în cazul în care nu mai vedeți timp de câteva minute banda să vă întoarceți la ultimul marcaj văzut și să continuati de acolo;
- Orice concurent nemulțumit cu privire la poziția din clasament poate face după înstiințarea verbală a organizatorilor și contestație în scris (plătind suma de 100 de lei) până sâmbătă 29 august 2026 - ora 16:00, decizia care se va da de către organizatori pe loc sau în săptamâna următoare cursei;
Despre contribuția de participare:
- Validarea plății contribuției de participare trebuie sa apară în tabelul de participanți în momentul efectuarii plății, în caz contrar va rugăm să ne trimiteți o atenționare la runoslea@gmail.com
- Dacă doriți decontarea contribuției de participare pe persoana juridică, vă rugăm să ne trimițeti ÎNAINTE de a face orice plată datele complete de facturare la runoslea@gmail.com, noi o să vă trimitem tot pe email factura în baza căreia trebuie sa faceți viramentul din contul respectivei persoane juridice.
Despre kitul de participare:
- Kitul de participare se ridică personal pe 28 și 29 august 2026 de către participantul înscris online, pe baza unui act de identitate și al înmânării declarației de participare la eveniment completate și semnate;
- În cazul în care nu reușiți să ajungeți la eveniment, puteți desemna o altă persoană care să vă ridice kittul. Aceasta va prezenta la fața locului o imagine cu actul dumneavoastră de identitate și va semna o declarație care să confirme faptul că a ridicat respectivul kit.
Important
- În momentul ridicarii kitului de participare concurentii trebuie mai intai sa prezinte un act de identitate, să completeze și să semneze declarație pe proprie răspundere.
- Prin înscrierea la Oslea Run participanții acceptă automat și implicit că au citit cu atenție și au înteles pe deplin prezentul Regulament și toate celelalte informații de pe site-ul oficial run.oslea.ro, sunt de acord în totalitate cu acestea, precum sunt de acord să nu aibe solicitări care să contravină sau să intre în contradicție cu dispozițiile prezentului Regulament sau a celorlaltor informații prezentate pe site.
- Necitirea cu atenție a Regulamentului și a tuturor Secțiunilor de pe site-ul run.oslea.ro nu poate fi interpretată ca fiind lipsă de informație, recomandări, reguli și conduite din partea organizatorilor Oslea Run, iar participanții care se înscriu la eveniment fără să cunoască toate informatiile prezentate pe site sunt direct responsabili pentru eventualele neplăceri cauzate de acest fapt, înainte, în timpul și după eveniment.
Acord privind drepturile de utilizare a materialelor foto, video și audio
1. Acceptarea Termenilor Prin participarea la eveniment (denumit în continuare „Evenimentul”), fiecare participant (denumit în continuare „Participantul”) recunoaște și acceptă în mod expres termenii și condițiile prezentului Acord, fără nicio restricție sau rezerve. Prin această acceptare, Participantul consimte la utilizarea materialelor foto, video și audio (denumite în continuare „Materialele”) conform prevederilor de mai jos.
2. Drepturile Organizatorilor asupra Materialelor
2.1. Participantul acordă organizatorilor Evenimentului (denumiți în continuare „Organizatorii”) o licență irevocabilă, nelimitată în timp și spațiu, exclusivă, transferabilă și sublicențiabilă, pentru utilizarea Materialelor realizate în cadrul Evenimentului și care includ imaginea, vocea, numele sau orice alt element identificabil al Participantului. 2.2. Organizatorii au dreptul de a reproduce, distribui, modifica, adapta, publica, transmite, expune public, traduce, vinde, închiria sau utiliza Materialele în orice formă, inclusiv, dar fără a se limita la:
-
materiale publicitare și promoționale;
-
rețele sociale și platforme digitale;
-
produse comerciale (merchandising);
-
producții audiovizuale (filme, documentare, spoturi publicitare);
-
materiale educaționale și culturale;
-
orice alte mijloace media, fără restricții.
3. Cesionarea și Sublicențierea Drepturilor
3.1. Organizatorii își rezervă dreptul de a cesiona sau sublicenția integral sau parțial drepturile asupra Materialelor către terți, fără notificare prealabilă Participantului și fără nicio obligație de compensație financiară către acesta.
3.2. Terții beneficiari ai acestor drepturi vor avea dreptul de a exploata Materialele în aceleași condiții menționate în prezentul Acord.
3.3. Terții au dreptul de a procesa și de a analiza biometric fotografiile și materialele produse la Eveniment.
4. Drepturile și Obligațiile Fotografilor
4.1. Fotografii oferă Organizatorilor și partenerilor acestora dreptul de publicare, distribuire și utilizare a fotografiilor realizate în cadrul Evenimentului, exclusiv în scopul promovării acestuia, prin orice mijloace media, inclusiv dar fără a se limita la platforme digitale, rețele sociale, materiale tipărite și materiale promoționale.
4.2. Fotografii nu transferă drepturi comerciale asupra Materialelor, acestea neputând fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul explicit al fotografilor.
4.3. Participanții declară că sunt de acord cu modificările aduse asupra imaginilor, inclusiv, dar fără a se limita la, adăugarea de sigle, efecte grafice, ajustări de culoare și compoziție, fără a necesita o aprobare prealabilă.
4.4. Fotografii își păstrează drepturile de autor asupra Materialelor realizate, însă permit utilizarea acestora conform termenilor prezentului Acord, fără a impune restricții suplimentare asupra Organizatorilor sau partenerilor acestora.
5. Renunțarea la Drepturi Morale
5.1. Acolo unde este permis de lege, Participantul renunță la orice drepturi morale asupra Materialelor, inclusiv, dar fără a se limita la, dreptul de a se opune modificării, alterării sau utilizării Materialelor într-un mod pe care îl consideră ofensator sau nepotrivit.
5.2. Organizatorii au dreptul de a edita, adapta, suprapune grafică, muzică, efecte vizuale sau sonore Materialelor, fără a necesita aprobarea Participantului.
6. Lipsa Oricărei Compensații
6.1. Participantul înțelege și acceptă că nu are dreptul la nicio compensație financiară, despăgubire sau beneficiu material pentru utilizarea, distribuirea sau reproducerea Materialelor de către Organizatori sau terți.
6.2. Orice drepturi patrimoniale asupra Materialelor sunt transferate în mod exclusiv Organizatorilor, fără nicio pretenție din partea Participantului.
7. Obligația de a Furniza Materialele la Cererea Organizatorilor
7.1. În cazul în care Participantul capturează Materiale în cadrul Evenimentului, acesta se obligă să le pună la dispoziția Organizatorilor la cerere, în formatul original, fără modificări sau filigrane.
7.2. Organizatorii pot solicita acces la Materialele capturate de Participant în scopul utilizării lor în conformitate cu prezentul Acord.
8. Posibilitatea Solicitării unui Contract Suplimentar
8.1. Organizatorii își rezervă dreptul de a solicita Participantului semnarea unui contract suplimentar pentru utilizarea extinsă a Materialelor, dacă acest lucru este necesar pentru scopuri comerciale, publicitare sau juridice.
9. Protecția Datelor și Dreptul la Imagine
9.1. Prin acceptarea prezentului Acord, Participantul declară că este de acord cu prelucrarea datelor sale personale în scopul utilizării Materialelor, în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor cu caracter personal.
9.2. Organizatorii se obligă să respecte drepturile Participantului conform normelor în vigoare și să utilizeze Materialele în conformitate cu scopurile declarate.
10. Jurisdicție și Legislație Aplicabilă
10.1. Prezentul Acord este guvernat de legislația aplicabilă în jurisdicția în care se desfășoară Evenimentul.
10.2. Orice dispută apărută în legătură cu acest Acord va fi soluționată pe cale amiabilă, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, litigiul va fi soluționat de instanțele competente din jurisdicția Evenimentului.
Prin participarea la Eveniment, Participantul declară că a citit, a înțeles și acceptă în totalitate termenii și condițiile prezentului Acord.